În această dimineaţă, câteva zeci de social-democraţi au manifestat în faţa Palatului Republicii şi au cerut demisia Guvernului. Pentru a fi mai convingători, protestatarii au adus cu ei un capac de sicriu, un ciocan şi cuie.
Protestatarii i-au huiduit pe deputaţii din alianţă, care veneau la şedinţa plenară a Parlamentului. Unii deputaţi comunişti au salutat gestul social-democraţilor. Protestul a fost marcat de un incident. Liderul PSD, Victor Şelin, s-a luat la ceartă cu Silviu Muşuc, comisarul general al capitalei. Asta după ce, poliţiştii au format un lanţ viu pentru a-i împiedica pe manifestanţi să se apropie de palat, unde se desfăşoară şedinţa Legislativului.