|
ŞEFII DE GUVERNE DIN CSI EXAMINEAZĂ UN ACORD DE COMERŢ LIBER
15:58 | 19 Mai 2011
Şefii de guverne din CSI examinează astăzi la Minsk un acord de comerţ liber între ţările-membre ale comunităţii. Republica Moldova este reprezentată la negocieri de către vicepremierul Valeriu Lazăr.
Şefii de guverne ale ţărilor CSI s-au întrunit în aceste clipe într-un format restrâns, după care urmează o reunine în format larg. Principala chestiune din ordinea zilei vizează semnarea unor acord de liber schimb între ţările CSI. Documentul presupune că nu se vor aplica taxe vamale la operaţiunile de export-import. Dar nu sunt excluse surprize. Asta în condiţiile în care nu toate ţările au convenit asupra unor detalii tehnice, dar destul de importante. De exemplu, Rusia vrea ca exportul de gaze să fie taxat în ţara de origine, adică la Moscova, în timp ce alte state printre care Ucraina şi Moldova vor aplicarea taxelor vamale în ţara de destinaţie. De altfel, principiul susţinut de delegaţia noastră este că aşa prevăd şi normele OMC, organizaţie la care am aderat primii în CSI. Rămâne să vedem totuşi dacă acordul de liber schimb va fi semnat astăzi sau se va amâna din nou.
|
 |
|