Concertul trupei Scooter, care urma să aibă loc mâine la Chişinău, a fost transferat pe 27 noiembrie. Schimbările au fost făcute din cauza turneului foarte încărcat al artiştilor, dar şi în legătură cu prezentarea noului album. Biletele la concert sunt valabile.
Organizatorii showului spun că a fost schimbată şi locaţia concertului. Fanii trupei Scooter care doresc să vină la concert, dar care încă nu au reuşit să-şi cumpere bilet, mai au o şansă.
Persoanele care doresc să-şi restituie banii, o pot face doar la casele de unde au cumpărat biletele. Recuperarea banilor este valabilă până pe 7 noiembrie. Concertul de 2 ore al trupei Scooter în ţara noastră face parte din turneul de promovare al noului lor album. Membrii trupei îşi vor alinta fanii şi cu alte piese, devenite hituri.