A lucrat cu celebra Claudia Schiffer şi a colaborat cu cele mai cunoscute case de modă din Milano. Este vorba despre Sergio Gualte, directorul mai multor agenţii de modeling din întreaga lume. În Moldova, acesta va deschide o şcoală de bune maniere. Sergio Gualte activează de peste 20 de ani în lumea modei şi este fondatorul mai multor agenţii de profil. Manechinele cu care a lucrat au ajuns pe cele mai râvnite podiumuri din întreaga lume.
În Moldova, Sergio Gualte va deschide o şcoală de bune maniere. Tinerele care-şi doresc să fie modele, vor fi iniţiate în arta vestimentaţiei şi a eleganţei. Toate vor trebui, însă, să treacă printr-un concurs riguros.
Concursul se va desfăşura săptămâna viitoare. Cursurile vor dura câteva luni.