Curtea de Conturi scoate milioanele la iveală. Potrivit controlorilor, Inspectoratul Fiscal a înregistrat anul trecut peste 60 de firme fantomă. Auditorii de la Curte afirmă că activitatea Fiscului a prejudiciat bugetul cu sute de milioane de lei.
În raportul Curţii se arată că datoria agenţilor economici faţă de buget a crescut cu aproximativ 95 de milioane de lei. Astfel, suma restanţelor a depăşit un miliard o sută de milioane de lei.
Un sfert din restanţele la buget nu mai pot fi recuperate. Autorităţile fiscale spun că de vină sunt agenţii economici, care speră la o nouă amnistie fiscală.
Ministerul Finanţelor crede că pentru a ridica nivelul de colectări, FISC-ul are nevoie de multe împuterniciri şi în acest sens va elabora o iniţiativă legislativă. Una din prevederi ar fi ca băncile să blocheze instantaneu conturile unui agent economic la indicaţia Fiscului.