Încă o tragedie în lumea sporturilor cu motor. Pilotul argentinian Guido Falaschi a decedat , duminică, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini.
Accidentul s-a produs în timpul celei mai populare curse auto din Argentina. Falaschi nu a putut evita câteva impacturi, în urmă cărora automobilul său a ieşit de pe pistă, s-a izbit de zidul de protecţie, iar apoi a fost lovit de un alt vehicul. Pilotul de 22 de ani a fost transportat de urgenţă la spital, dar medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa. Decesul lui Falaschi este al patrulea din ultima lună în sporturile cu motor.