Problemele medicale la AC Milan continuă. După Genaro Gattuso, şi atacantul Antonio Cassano ar putea rata tot sezonul. Acum câteva zile acesta a suferit un accident vascular cerebral.
Medicii au avut nevoie de 72 de ore pentru a stabili diagnosticul lui Cassano. Cu ajutorul unui material sofisticat, fotbalistului i s-a depistat o uşoara problemă în zona creierului. Cassano va fi supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, iar perioada de convalescenţă va fi de câteva luni. Medicul echipei AC Milan a dat însă asigurări că fotbalistul de 29 de ani va reveni în activitate. În acest sezon, el a jucat în toate meciurile din campionat, marcând două goluri.
Cazul lui Cassano vine la o lună după ce un alt milanez a acuzat probleme de sănătate. Genaro Gattuso nu mai poate vedea cu ochiul stâng şi la fel este indisponibil pentru un termen îndelungat.