Novak Djokovic şi-a asigurat un milion şi jumătate de dolari doar pentru simpla participare la turneul de Masters de la Paris. Asta datorită regulamentului federatiei internaţionale de tenis.
Jucătorul sârb va primi această sumă pentru că a evoluat la 7 din cele 8 competiţii de Masters din 2011, în calitate de lider mondial. Djokovici s-a calificat astăzi în sferturile de finală ale competiţiei şi este marele favorit la câştigarea turneului de la Paris. Dacă va triumfa la această competiţie, Djokovici va mai încasa circa 600 de mii de dolari.