|
Alegerile vor fi NULE dacă nu vor participa minimum 61 de deputaţi
14:40 | 01 Decembrie 2011
Majoritatea parlamentară a adoptat Legea privind instituirea cvorumului pentru alegerea şefului statului. Astfel, alegerile vor fi declarate nule dacă la acestea nu vor participa minimum 61 de parlamentari.
Parlamentul va fi obligat să abroge decizia prin care a fost stabilită data alegerilor şi în termen de 30 de zile să fixeze o nouă dată pentru prezidenţiale. Totodată, după mai multe discuţii, aleşii poporului au ajuns la un consens privind semnificaţia noţiunii de "participare la vot". Astfel, participă la vot deputatul care ia un buletin de vot, intră în cabină, iar apoi introduce buletinul în urnă. Anterior, comuniştii declarau că pentru a participa la procesul de vot e suficient ca deputatul să fie prezent la şedinţa specială a Parlamentului. PCRM a votat împotriva adoptării instituirii cvorumului.
|
 |
|