Anexele secrete la acordul Alianţei pentru Integrare Europeană au fost făcute publice. Documentele au fost prezentate în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune de liderul PL, Mihai Ghimpu.
În acordul semnat la 30 decembrie 2010, cei trei lideri ai Alianţei au împărţit funcţiile în Parlament, Guvern şi în instituţiile subordonate acestora. Potrivit documentului, PL-ului i-ar fi revenit funcţia de preşedinte al Parlamentului, PD-ului cea de prim-vicepreşedinte, PLDM-ului şi opoziţiei-cea de vicepreşedinte al legislativului. În Guvern, liberal-democraţii s-au ales cu funcţia de prim-ministru şi cu 7 fotolii de ministru, iar democraţii şi liberalii cu câte 5. Totodată, Partidului Liberal Democrat i-a revenit conducerea Curţii de Conturi, a Serviciului Grăniceri şi a Centrului Naţional pentru Protecţia datelor cu Caracter Personal. Banca Naţională, SIS şi ANRE a fost repartizat Partidului Liberal, iar Procuratura Generală, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei-democraţilor. Tot ieri, Mihai Ghimpu a dezminţit informaţia făcută publică de Vlad Filat, potrivit căreia, conducerea Curţii Supreme de Justiţie i-ar fi revenit Partidului Liberal.